Peste 40 de tineri din Constanța, reprezentând mai multe organizații de tineret din oraș, s-au adunat sâmbătă, 22 aprilie, pentru a decide ce fel de spațiu simt că are nevoie orașul Constanța pentru a fi mai atractiv în ochii lor. Ca urmare a dezbaterilor din cadrul evenimentului marca Constanța pentru TINE(ri), cele mai multe avantaje le-ar avea un centru de tineret.


Evenimentul moderat de vicepreședintele FTC, Victor Dumitrescu, a fost organizat de echipa locală a proiectului Constanța pentru TINE(ri) sâmbătă, începând cu ora 13:00, în cadrul Universității Ovidius, sediul Campus, corpul A, sala A103, și a constat în trei etape:

În începutul evenimentului au luat cuvântul președintele Federației Tinerilor din Constanța, Andrei-Mihai Tănase și un consilier al viceprimarului Ionuț Rusu, domnul Tiberiu Cojan, exprimându-și disponibilitatea de a colabora în scopul conturării ideii unui centru de tineret în Municipiul Constanța și adresând problema exodului masiv al tinerilor din oraș. 

A doua etapă a evenimentului i-a primit pe Sabina Spătariu, fost președinte al Asociației Elevilor din Constanța, care a prezentat 3 propuneri pentru un viitor spațiu de tineret în oraș: un parc pentru tineret, un festival recurent cu și pentru tineri, precum și un centru de tineret. Ulterior, tinerii prezenți la eveniment au dezbătut alături de Alexandru Cartoafă, fost vicepreședinte al Federației Tinerilor din Constanța, avantajele și dezavantajele fiecărei propuneri.

La finalul evenimentului tinerii au ales ce fel de spațiu și-ar dori în oraș, rezultatul fiind un centru de tineret. Echipa proiectului Constanța pentru TINE(ri) își asumă să înceapă o mișcare de advocacy în care să coalizeze mai multe organizații neguvernamentale din oraș pentru a cere Primăriei Constanța să pună bazele unui centru de tineret, astfel încât dorințele exprimate de tinerii prezenți, provenind de la organizații studențești, de elevi și de tineret, să fie transformate în realitate. 

„În România, conceptul de spații de tineret este unul foarte vag, pe care mulți oameni nu îl înțeleg pe deplin. În viziunea noastră, un spațiu pentru tineri este un spațiu în care ei să se simtă în siguranță, unul care să fie accesibil oricând, fără costuri sau restricții, discriminări. Un spațiu pentru tineri este acela unde ei pot crește alături de orașul lor. M-am bucurat să văd, în cadrul evenimentului, cât de mult își doresc tinerii un astfel de spațiu în Constanța. Am speranța că în scurt timp aceste dorințe se vor transforma într-o coaliție de organizații de tineret care vor cere asta din partea autorităților locale. Cu această ocazie, mulțumim Universității Ovidius și Facultății de Drept a acesteia pentru găzduire.” – a declarat Andrei-Mihai Tănase, președintele Federației Tinerilor din Constanța și manager al proiectului Constanța pentru TINE(ri)

Proiectul Constanța pentru TINE(ri) este finanțat de către Comisia Europeană prin programul Erasmus+, acțiunea cheie KA154, și este desfășurat de Federația Tinerilor din Constanța, în parteneriat cu Asociația GEYC. El presupune activarea unui număr de 30 de tineri din județul Constanța să întreprindă acțiuni de advocacy prin care să crească numărul spațiilor pentru tineret din comunitățile lor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *